I² și Q (heterogenitate)

Q testează dacă studiile diferă între ele mai mult decât ar sugera întâmplarea din interiorul studiilor. I² dă, în procente, partea din variația totală a efectelor care provine din diferențe reale între studii și nu din întâmplare. Regulă empirică pe baza lui Higgins și colegii (2003), care indică 25, 50 și 75% drept repere: sub 25% scăzută, de la 25% moderată, de la 50% substanțială, de la 75% ridicată.

Exemplu: I² = 95%, Q(8) = 123,7, p < ,001: aproape toată variația se datorează unor diferențe reale între studii (durata șederii, Normand 1999).

Atenție: La puține studii, I² este foarte imprecis; de aceea se arată intervalul. Un Q mic la puține studii nu dovedește că studiile sunt asemănătoare. I² este o proporție, nu o măsură a mărimii diferențelor: la studii foarte precise, I² devine mare chiar dacă efectele sunt apropiate. Cât de mult se împrăștie efectele adevărate arată τ și intervalul de predicție.